SOUND as a WAY IN
„Dacă vrei să afli secretele Universului, gândește în termeni de energie, frecvență și vibrație.” — atribuit lui Nikola Tesla
Mă fascinează sunetul.
Și cu cât intru mai mult în lumea lui, cu atât îmi dau seama că știu foarte puțin despre ceva care ne înconjoară permanent și care trece prin noi în fiecare zi.
Pentru că sunetul nu ajunge doar la urechi.
Îl simt foarte clar atunci când stau în fața unui gong mare și îl lovesc. Uneori vibrația ajunge în corp înainte ca mintea mea să apuce să spună: ăsta este sunetul pe care îl aud.
O simt în piept. În abdomen. În piele. Uneori până în tălpi.
Și exact treaba asta mă face teribil de curioasă.
Vibrația e peste tot și apare în forme atât de diferite încât nici nu ne mai gândim că vorbim, de fapt, despre același fenomen.
Un cutremur zguduie o clădire.
O frecvență suficient de puternică poate pune un obiect în rezonanță.
Aerul vibrează și noi auzim o voce, un gong, o melodie, un copil râzând.
Corzile vocale vibrează și din corpul nostru apare sunet.
Un instrument vibrează și, câteva secunde mai târziu, ceva începe să se schimbe și în corpul celui care îl ascultă.
Aici începe curiozitatea mea.
Ce se întâmplă cu noi când intrăm în sunet?
Ce face creierul?
Ce face sistemul nervos?
Ce face respirația?
Ce face corpul?
De ce un sunet mă poate liniști aproape instantaneu, iar altul mă poate irita teribil?
De ce unele frecvențe par să mă adune, iar altele parcă mă împrăștie?
De ce după un gong foarte puternic apare uneori o liniște pe care nu o simt la fel după zece minute în care încerc pur și simplu „să stau liniștită”?
Am multe întrebări.
Probabil mult mai multe decât răspunsuri.
Și exact de aceea apare SOUND as a WAY IN.
Vreau să caut. Să experimentez. Să citesc. Să mă uit la ce spune neuroștiința. Să mă joc cu frecvențe, ritm, rezonanță, binaural beats, gonguri, boluri, voce, respirație și tăcere.
Și vreau să fac o parte din toate astea împreună cu copiii mei.
Au 14 și 7 ani.
Vom cânta împreună.
Uneori probabil minunat.
Alteori probabil absolut îngrozitor. 😂
Vom lovi gongurile prea tare. Sau prea încet. Vom încerca instrumente. Vom asculta sunete. Vom inventa. Vom observa ce ne place și ce nu ne place. Ce ne calmează. Ce ne energizează. Ce ne face să râdem. Ce ne face să închidem ochii fără să ne spună nimeni să-i închidem.
Și sunt foarte curioasă să văd ce vor descoperi ei.
Pentru că eu am 43 de ani și vin deja cu un creier plin de explicații.
Ei încă au privilegiul extraordinar de a experimenta înainte să simtă nevoia să explice.
Poate tocmai de aceea vreau atât de mult să-i am lângă mine aici.
Vreau ca SOUND as a WAY IN să fie un loc în care să putem intra și noi, adulții, și copiii.
Cu știință, da.
Cu neuroștiință.
Cu anatomie.
Cu frecvențe și hertzi.
Cu experimente.
Dar și cu urechile deschise.
Cu corpul.
Cu joacă.
Cu mirare.
Și cu foarte multă curiozitate.
Pentru că am început să bănuiesc ceva:
poate că sunetul este una dintre cele mai simple căi prin care putem ajunge în locuri din noi în care cuvintele ajung mult mai greu.
De aici începem.
Suntem eu, doi copii, câteva gonguri, boluri, instrumente, foarte multe întrebări și o lume întreagă de ascultat.
SOUND as a WAY IN.
Mai multe căi. Acelaşi sens: spre interior.
Să vedem unde ne duce. 🔊
